candela

Motto: „Fiecare generatie face istoria sa nu pe ruine, ci pe achizitiile generatiei
precedente …” (Charles Samaran)

Adrian Popovici

ANUL ACESTA (*), spiritualitatea ortodoxa româneasca de pretutindeni a comemorat 500 de ani
de la stramutarea la cele vesnice a marelui Voievod, Stefan cel Mare si Sfânt
(+ 2 iulie 1504), dupa o domnie de 47 de ani importanta pentru neamul românesc
si pentru Europa întreaga. Spre a întelege si mai bine amplul context al acestei
stralucite domnii, vom sonda câteva realitati geopolitice ale batrânului continent,
facand o paralela timp-spatiu, numita în limbajul de specialitate time-liner.

Aceste aspecte ne vor ajuta în a aprofunda corespunzator si fara exagerari inutile
cei patruzeci si sapte de ani de domnie ai Voievodului Stefan cel Mare (1457-1504),
canonizat oficial în 1992 de catre Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Vom prezenta cititorilor în cele ce urmeaza contextul relatiilor internationale
în perioada 1457-1504, care corespunde acestei domnii. Cu putin înainte de urcarea
pe tronul Moldovei a lui Stefan cel Mare, atât în Rasaritul cât si în Apusul continentului
se produc schimbari majore, care vor reconfigura harta politica a Europei (1),
pâna la Pacea de la Westfalia (3).

La 29 mai 1453, într-o zi de marti, ultimul imperiu crestin milenar, Imperiul
Bizantin înceteaza sa mai existe ca entitate statala. Ostile sultanului Mahomed
al II-lea cuceresc Constantinopolul, vestita metropola a Rasaritului, fondata
în 330 de Împaratul Constantin cel Mare, pe locul unei foste colonii grecesti
(4). Orientul apropiat si teritorii importante din Balcani, care altadata au apartinut
lumii grecesti orientale, apoi celei bizantine, reveneau cureritorilor otomani.
Prin disparitia Bizantului ca putere politica, lumea crestina rasariteana, ramasa
fara un protector eficace, decade pe alocuri sub islamism (5). Noua religie impusa
de turci în teritoriile acaparate este mentinuta pâna azi, mai ales în Peninsula
Balcanica, cum este cazul Bosniei Hertegovina (6).

 

Domnia lui Stefan cel Mare se încadreaza pe plan european în ceea ce istoricii
definesc ca fiind „Evul Mediu dezvoltat”, dupa periodizarea acestei epoci în istoria
universala. La polul opus al continentului, statele europene sufera transformari
profunde, pe plan social, economic, politic. Renasterea Umanismul; marile descoperiri
geografice sunt punctele de reper pentru civilizatia europeana a epocii. Se remarca
în structura societatii europene primele semne ale modernismului, astfel ca la
sfârsitul domniei lui Stefan Voda, centrul de putere al civilizatiei umane se
muta spre Lumea Noua.

Pe baza unor calcule rationale, a vecinatatii oceanului „nemarginit” (Atlantic)
si a unei curiozitati instinctuale îmbinate armonios cu simtul practic, navigatorii
portughezi deschid drumurile peste mari, spre alte lumi exotice, cu desavârsire
necunoscute europenilor. Voievodul Stefan a fost contemporan cu Bartolomeo Diaz
(1450-1500), cel care în drumul spre India (1487-1488), ocolind Africa pe la sud,
descoperea Capul Bunei Sperante (1487) si Vasco Da Gama (1469-1524) – ultimul
fiind primul care ajunge în India pe o ruta maritima directa (1498). Rivala si
vecina Portugaliei, Spania, se prezenta ca un conglomerat etnic si confesional.
Fiecare oras spaniol important era un Ierusalim în miniatura, din punct de vedere
religios: mahomedanism – iudaism – crestinism (7).

Urmele lasate de aceste culturi se pastreaza si astazi ca puncte turistice de
reper pentru Spania (8). Reconquista sau recucerirea teritoriilor iberice de sub
dominatia maura (9), atât de minutios descrisa în epopea spaniola Cidul (10),
s-a încheiat în anul de gratie 1479, când prin casatoria „regilor catolici”, Ferdinand
de Aragon si Isabella de Castilia (11), ambii contemporani cu domnia lui Stefan
cel Mare se constituie regatul Spaniei.

Dupa fondarea Spaniei medievale prin unificarea regatelor iberice începe concurenta
politica si economica maritima, fiind rândul spaniolilor sa le urmeze portughezilor
în „Drumul spre Indii”, prin magnifica expeditie a lui Cristofor Columb din 1492.

În Anglia, peste Canalul Mânecii, se desfasura Razboiul Rozelor (1455-1480) (12)
între partizanii casei de York si cei ai casei de Lancaster.

Razboiul celor 100 de ani, cum este numit în literatura istorica de specialitate,
care a opus cele doua puteri ale batrânului continent, Anglia si Franta, între
1337-1453, a consolidat regatul francez pe scena politica europeana a epocii,
prin doua domnii marcante: Ludovic al XI-lea (1461-1483) (13) si Carol al VIII-lea,
ambele contemporane marelui Stefan.

Însorita si inedita Italie, patria lumii romane antice, a devenit teatru de operatiuni
militare pentru doua puteri rivale: Franta si Spania (14). Confruntarile politice
pentru împartirea Peninsului Italice se întorc împotriva cotropitorilor. Italienii
îsi regasesc refugiul în tot ceea ce a creat omul în sfera frumosului: arta si
cultura, prin care îsi redescopera trecutul glorios: Renasterea. Daca francezii
si spaniolii îi domina prin forta ca invadatori, italienii vor domina prin cultura.
Este ceea ce numim reversul medaliei dintre greci si romani (15).

Teritoriile cu iesire la Marea Nordului, adica Tarile De Jos si viitoarele Provincii
Unite, nucleele Belgiei si Olandei de astazi, aveau o situatie aparte în vremea
domniei lui Stefan (16). Pâna la desavârsirea lor politica din vremea Reformei
si Contrareformei, ele au fost ravnite dopotriva de Franta si puternicul stat
centralist european Sfântul Imperiul Romano-German. Belgia era cunoscuta sub denumirea
de Ducatul Flandrei, cu teritoriile Hinaut si Artois, un stat rival Frantei, cu
tendinte autarhice.

Contemporan domniei Sf. Stefan a trait ultimul duce al Burgundiei, Carol Temerarul
(1433-1477), poreclit „Lupul din Ardeni” pentru curajul sau deosebit.

Prea putin preocupate de politica si razboi, orasele continentale din nord s-au
dedicat comertului, fiind încurajate de rivalitatile din alte zone. Ele s-au grupat
în Liga Hanseatica. Un calator italian pe numele sau Enea Silviu Piccolomini,
descria opulenta acestor orase în primul an de domnie a lui Stefan cel Mare, 1457.
Tarile scandinave, regate ereditare, faceau parte dintr-o uniune dinastica personala
cunoscuta sub denumirea de Uniunea de la Kalmar (1397-1593), reunind cele trei
coroane: Danemarca, Suedia, Norvegia. Venetia si Genova, republici italiene cu
iesire la Mediterana se ocupau la acea perioada cu negotul în tinuturile Levantine.
Ele aveau contacte economice diverse în Bazinul Mediteranei Orientale si în orasele
port cu iesire la Marea Neagra: Cafa, Cetatea Alba, Chilia, Ismail (17).

Cu un an înainte de moartea lui Stefan cel Mare, navigatorul portughez Alvarez
Cabral descopera Brazilia (18). Tot în timpul domniei lui Stefan se remarca la
Roma activitatea cardinalului Francesco della Rovere, cunoscut sub numele de pontificat
Sixtus al IV-lea (1476-1484) care a fost un Mecena al Renasterii, lasand în urma
sa renumita Capella Sixtina.

În Rusia se constata stabilitatea statului sub domnia lui Ivan al III-lea (1462-1505).
Aceasta domnie înseamna sfârsitul procesului de centralizare a statului rus. Apogeul
dezvoltarii Ungariei medievale este atins sub Mathias Corvinus (1458-1490) fiul
legitim al lui Iancu de Hunedoara.

Putem considera pe drept cuvânt si fara nici o exagerare ca voievodul Stefan
cel Mare a trait în cea mai fecunda epoca a Europei aflata într-un proces de tranzitie
de la Evul Mediu spre Epoca Moderna, proces ce va fi finalizat la noi abia în
anul revolutionar 1848.

—

NOTE:

*Articolul a fost publicat initial in Candela, revista de cultura si teologie
a Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, anul trecut, cu prilejul manifestarilor
comemorative de la Putna.

[1]. Denumirea oficiala de Europa, data batrânului continent, ca o realitate
geografica de sine statatoare a fost enuntata târziu, în veacul al XVIII-lea,
de catre iluministii si enciclopedistii francezi, în urma Marilor Descoperiri
din sec. al XVI-lea. Toponimul „Europa” era folosit initial, la începuturile Evului
Mediu, pentru localizarea unei provincii omonime din regiunea Tesalia, nord-vestul
Greciei de astazi. Exista zicala: “Cine trece prin Tesalia merge spre Europa”.
Dupa aparitia primelor structuri statale crestine în Apus si zona sud-est europeana,
incluzând aici si spatiul carpato-danubiano-pontic, se încetateneste în limbajul
current al epocii, termenul de lumea crestina respective hristiantsvo (în rasaritul
continentului) si republica Christianna în Apus, dupa ce pe la anul 800 sarazinii
musulmani închid accesul occidentalilor spre bazinul Mediteranei Orientale (n.a.).

[2]. Atât istoriografia româna, cât si cea straina, considera ca statele crestine
ale Apusului, cu precadere, au avut de câstigat de pe urma viteazului voievod
moldav. Cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed al II-lea (1451-1481)
avea de gând sa supuna si sa islamizeze întreaga lume crestina, iar la final sa-si
adape calul cu ovaz în altarul Bazilicii San Pietro din Roma (Cetatea Eterna).
Tinând cont de echilibrul politic precar al Europei veacului al XV-lea, o coalitie
crestina antiotomana era aproape imposibilla, iar daca Stefan cel Mare nu ar fi
fost trimis de o pronie divina sa apere Europa de asalturile Semilunei, astazi
am fi fost cu totii de confesiune islamica, conchid specialistii acelei perioade.
(n.a.)

[3]. Pacea Westfalica a pus capat Razboiului de 30 de ani (1618-1648) – partea
finala a razboaielor religioase dintre partida catolica si cea reformata – considerat
pe drept cuvânt ultimul si cel mai sângeros conflict al Evului Mediu. Acest eveniment
este definit ca începutul Epocii Moderne. Realitatile geo-politice ale batrânului
continent de la 1648, se vor mentine cu mici rectificari teritoriale pâna la izbucnirea
Marelui Razboi (1914) (n.a.).

[4]. Byzantion a fost initial un oras stat (polis) grec, fondat de colonistii
din Megara în sec. al VII-lea î.d.H. (cca. 685), pe malul european al Bosforului.
Deoarece Roma nu mai prezenta siguranta maxima în fata invadatorilor barbari,
împaratul Constantin cel Mare muta capitala la Bizant, orasul preluându-i numele
de Constantinopol sau orasul lui Constantin. (n.a.)

[5]. Orientul Apropiat – Podisul Anatoliei, zona Siriei de Nord, importante insule
si arhipelaguri din Mediterana Orientala au fost focarele civilizatiei elenistice,
create pe ruinele imperiului fondat de Alexandru cel Mare, care ulterior au intrat
în aria crestinismului rasaritean. A se vedea exemplul Siriei, stat crestin, locul
unde în Antiohia, pentru prima oara ucenicii Mântuitorului Hristos s-au numit
crestini (Faptele Apostolilor 11, 25) (n.a.).

[6]. Recentul conflict din fosta Iugoslavie (1991-1998) a demonstrat nefast ce
a însemnat pentru lumea crestina implementarea mahomedanismului într-un colt fierbinte
al Europei (n.a.).

[7]. Influentele iudaice, crestine si islamice se fac simtite si astazi în cultura
si civilizatia hispanica. De exempul amprenta araba se constata în pronuntia frazeologica
a limbii spaniole, un caz aparte fiind dialectal catalan (n.a.).

[8]. Cordoba, Barcelona, Valladolid si Toledo, sunt numai câteva ramasite ale
fostelor amplasamente islamice în Peninsula Iberica, înainte de Reconquista (n.a.).

[9]. Termenul de Reconquista înseamna în traducere libera: “ recucerire ”. Sub
denumirea generica de mauri se întelege populatia din Nordul Africii, convertita
benevol sau fortat al mahomedanism în timpul domniei primilor califi. (n.a.)

[10]. Cid Campeador, pe numele sau adevarat, Rodrigo Diaz de Bivar (1040-1099)
tipul idealului cavaleresc spaniol din vremea Reconquistei. Faptele sale de arme,
ades “exagerate” de trubaduri au fost un motto literar pentru unificarea Spaniei.
Scriitorii Romantismului European au folosit figura legendara a Cidului, pentru
a da viata personajelor create de ei. Un exemplu este autorul Miquel Cervantes
cu opera “Don Quijote” (n.a.)

[11]. Peninsula Iberica era divizata politic în mai multe regate de tip feudal:
Leon, Casilia, Aragon, Asturia, Navarra. Salvarea acestei situatii critice s-a
realizat prin “unirea dinastica” a Castiliei si Aragonului care a pus capat Reconquistei.
Regii catolici – asa i-a definit papalitatea datorita zelului lor religios – Ferdinand
de Aragon (1479-1516) si Isabella de Castilia (1474-1504) sunt considerati pe
drept cuvânt întemeietorii Spaniei.

[12]. Conflict civil ce a opus casele regale de York si Lancaster, protoparintii
monarhiei britanice ce azi. Denumirea de Roze a fost data deoarece simpatizantii
celor doua case purtau simbolul trandafirului (rose – în engl.), respectiv culoarea
rosie atribuita partidei Lancaster si albul partidei York. Primul reprezentant
al dinastiei Tudorilor, care va reusi sa împace casele rivale, Henric al VII-lea
(1485-1509) în urma bataliei de la Bosworth (1485). Aceasta epoca a starnit interesul
datorita pieselor lui Shakespeare.(n.a.)

[13]. În romanul istoric Quentin Durward de Walter Scott autorul descrie personalitatea
complexa a regelui. Acelasi espect îl regasim în Memoriile lui Philipe de Commynes
contemporan al acestei domnii. (n.a.)

[14]. Razboaiele italiene au fost începute sub domnia lui Carol al VIII-lea si
s-au desfasurat în perioada 1494-1559.(n.a.)

[15]. Sau dupa expresia celebra a lui Horatius: “Graecia capta ferum uictorem
capit et artes / Intulit agresti Latio”, adica „Grecia învinsa si-a învins la
rândul sau barbarul învingator si a dus civilizatia în necioplitul Latio”.(n.a.)

[16]. În 1581 au luat nastere Provinciile Unite, considerate a fi prima republica
burgheza a Europei sub conducerea Staathuder-ului Willem I de Orania.(n.a.)

[17]. Dupa caderea Constantinopolului la 29 mai 1453, noii cuceritori otomani
au permis negustorilor italieni genovezi si venetieni sa-si mentina factoriile
comerciale cu conditia sa respecte reglementarile legislative ale statului Islamic.
Orasele italiene au avut un rol important în comertul de produse cu Moldova stefaniana,
fiind porti de tranzit între Orient si Occident.

[18]. Denumirea de Brazilia vine de la bresil, un arbore tropical cu tulpina
de culoare rosie folosit de indigeni pe scara larga. Descoperirea noii tari a
avut loc în anul 1503. (n.a.)

Bibliografie Selectiva

Ioan Hurdubetiu – Istoria Suediei, Bucuresti 1975

*** Crestomatie privind Evul Mediu european, Bucuresti 1969

Horia Matei – Enciclopedie de Istorie Universala, Bucuresti 1993

Jacques Paul – Biserica si cultura în Occident (vol. I-II), Bucuresti 2001

Intrati pe :http://groups. yahoo .com/ group / candela /

Capitolul sapte al cãrtii Eclesiastului începe cu urmãtoarele cuvinte: „Mai de
pret este ziua mortii decât ziua nasterii” (Eclesiast 7, 1). Nu despre prea multe
persoane se pot spune aceste cuvinte. Cum sã sãrbãtoresti ziua mortii unui om
drag, a unei persoane apropiate?… Si totusi, Sfânta Scripturã ne spune cã mai
de pret este ziua mortii decât ziua nasterii, pentru cã ziua mortii este ziua
în care are loc nasterea pentru o altã viatã. În duhul Scripturii si al credintei
noastre, la un an de la trecerea de pe pãmântul acesta în cerul vesniciei a pãrintelui
protoiereu Ionel Malos, ne aducem aminte si înãltãm cu lacrimi si sperantã rugãciune
de pomenire cãtre Hristos Dumnezeu.

În urmã cu un an, pe data de 29 iunie, clopotele bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”
din Laura, cu un dangãt prelung, vesteau trecerea de la cele vremelnice la cele
vesnice, de pe pãmânt la cer, a pãrintelui duhovnicesc ,a preotului misionar ,a
duhovnicului vindecãtor, a protopopului dãruitor, a tatãlui iubitor si cãlãuzitor:
pãrintele Ionel. În ziua de sãrbãtoare a Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, în
ajunul mult asteptatei sãrbãtori de la Putna, pãrintele Ionel pleca de la Suceava,
pe un drum a cãrui destinatie, prin vrerea Cerescului Pãrinte, devenea sãrbãtoarea
vesnicã si neînseratã din împãrãtia lui Dumnezeu. Pleca acolo fãrã sã stie, dar
pleca pregãtit, pentru cã vremelnicia vietii a pus-o în slujba învesnicirii sufletului.
Pleca printr-o tainã de Dumnezeu stiutã, pe care noi, oamenii, câteodatã greu
o întelegem si o acceptãm, cu gând iscoditor: DE CE?! Rãspunsul la acest iscoditor
„De ce?” îl stie doar Dumnezeu si dacã El, Dumnezeul cel Bun, Dumnezeul Care voieste
mântuirea tuturor, Dumnezeul Care vrea ca toti sã guste din bucuria netrecãtoare,
dacã El, Domnul cunoaste acest rãspuns, nouã nu ne rãmâne decât resemnarea… La
un an de la plecarea sa din lume, comemorând pe pãrintele Ionel Malos, pomenim
lumina si lucrarea sfântã ce au învesmântat viata sa. Pomenindu-l pe pãrintele,
nu ne aducem aminte doar de un nume din punct de vedere psihologic, ci comemorãm
prezenta lui Dumnezeu, lumina pe care a sãdit-o El în inimile celor care L-a iubit.
Pãrintele Ionel a fost o fãclie de cearã care s-a topit cu dragoste pentru toti
credinciosii sãi, pe care i-a slujit cu predica, cu sfatul, cu îndrumarea, cu
pilda vietii sale de rugãciune si bunãtate, de muncã si milostenie, de hãrnicie
si dãrnicie. A fost ca o lumânare care arde si se mistuie pe sine pentru a da
luminã celor din jur, pentru a cãlãuzi si a lumina calea celor ce-L cautã pe Hristos.
Lumina aceasta a credintei, a jertfirii pentru altul si a lucrãrii în slujirea
Bisericii Sfinte a Domnului, o comemorãm ori de câte ori ne aducem aminte de persoana
pãrintelui în rugãciunile personale sau în slujbele preotesti. Chiar dacã ceara
prea curând s-a consumat, totusi a rãmas lumina pe care a rãspândit-o în sufletele
atâtor ucenici si fii duhovnicesti. Toti cei cãlãuziti de pãrintele prin lumina
faptei si prin lumina cuvântului sunt lucrarea sa în Domnul, sunt „pecetea apostoliei
sale” (I Cor. 9, 2), sunt mãrturia iubirii si dãruirii sale. Pomenim pe cel care,
„cu timp si fãrã timp”, cu dragoste si râvnã, cu devotament si dãruire de sine,
a binecuvântat si sfintit leagãnul, nunta si patul mortii multor credinciosi,
pomenim pe îndrumãtorul si învãtãtorul duhovnicesc al celor pe care i-a pãstorit,
pe continuatorul autentic al traditiilor si învãtãturilor crestine, pe slujitorul
vrednic al Bisericii lui Hristos, într-un cuvânt pomenim pe acel „om al lui Dumnezeu”.
Cinstind pomenirea pãrintelui duhovnicesc Ionel, ne amintim de cel mai mare dar
pe care el l-a oferit credinciosilor sãi, si anume, darul iertãrii pãcatelor.
Tineri sau vârstnici, oameni simpli sau intelectuali, toti deopotrivã s-au bucurat
de sfatul pãrintelui duhovnicesc. Astfel, el a slujit acea liturghie de curãtie
si înnoire, de înfrumusetare si împodobire a altarului adânc si tainic al omului
si anume sufletul, a slujit acea scânteie de dumnezeire din om. Astfel pãrintele
Ionel a sãvârsit liturghia iertãrii la altarul inimilor credinciosilor sãi. În
scaunul de spovedanie, pãrintele dãruia pe lângã iertarea pãcatelor si sfaturi
luminoase si binefãcãtoare. Si astfel multi oameni au fost ziditi duhovniceste.
Cinstind pomenirea pãrintelui protoiereu Ionel, nu ne aducem aminte doar de un
titlu, ci cinstim pomenirea unei responsabilitãti, a unei rãspunderi mari si grele.
Pomenind un tatã, cinstim lucrarea aleasã prin care acesta a întemeiat, cãlãuzit
si înfrumusetat o familie. Prin învãtãturã si educatie, prin viatã de rugãciune
si culturã a sufletului, pãrintele Ionel a reusit sã facã din familia sa o „icoanã
a Bisericii” (Sfântul Ioan Hrisostom). Chiar dacã, fizic, pãrintele a pãrãsit
familia, spiritual el rãmâne ca luminãtor si cãlãuzitor în ea si pentru ea, prin
însãsi candela de luminã pe care a aprins-o din timpul vietii. Iar de acolo, de
sus, de lângã Tatãl sãu si Tatãl nostru, prin rugãciune, rãmâne acelasi pãrinte,
sot si tatã, plin de dragoste, dãruire si bunãtate. Pe pãrintele Ionel nu-l mai
gãsim în scaunul de spovedanie din Parohia Laura si nici slujind în altarul bisericii
„Sf. M. Mc. Gheorghe”, dar el rãmâne tainic prezent cu sfatul sãu vindecãtor si
cu exemplul sãu pilduitor în sufletele celor care l-au cunoscut. Mai mult decât
atât, familia Sfintiei Sale si credinciosii sãi vor rãmâne pururea prezenti si
purtati în rugãciunile pe care pãrintele le continuã în ceruri, fiindcã cine a
fost aici pe pãmântul vremelnic neobosit rugãtor, cu sigurantã în cerul vesniciei
va fi fierbinte rugãtor. Iatã de ce pomenirea unui pãrinte, a unui preot devotat,
a unui duhovnic bun, a unui protopop responsabil si a unui tatã dãruitor nu e
doar o simplã aducere aminte, ci este, în primul rând, un moment de îmbogãtire
si zidire sufleteascã, un moment de crestere prin comuniune. Doamne, dãruieste
celui ce Ti-a slujit, odihnã sfântã si pomenire vesnicã! Spre Mãnãstirea Putna,
29 iunie 2004 Ciprian Olinici, student în anul al III-lea la Facultatea de Teologie
din

Iasi

Nota: A consemnat Ciprian Olinici , student An III ,Facultatea de Teologie din

Iasi

Dacã ai dragoste, nu gândesti rãu de fratele tãu . Pe un ucenic predispus sã
gândeascã rãu de fratele sãu si sã-l judece, pãrintele duhovnic îl povãtuia astfel:
„… cu adevãrat, fiule, te-nseli si-ti pierzi sufletul, de vreme ce nu stie nimeni
ce este în om, decât duhul care este într-însul. Cãci de multe ori unii fac înaintea
oamenilor fapte rele, iar în tainã se pocãiesc înaintea lui Dumnezeu. Pãcatul
îl vedem, dar pocãinta si faptele cele bune, pe care le-au fãcut, numai Dumnezeu
le stie. Pentru asta, si cu ochii de vei vedea pe om pãcãtuind, nici cât de putin
nu-l judeca pe el, cãci numai Unul Dumnezeu este Judecãtor. Cã tot omul ce judecã
pe altcineva, se aflã ca un antihrist, de vreme ce l-a rãpit dregãtoria si stãpânirea
ce I-a dat Tatãl, fãcându-se el judecãtor mai înainte de Dânsul”. De obicei, în
gând, omul pãcãtos pune pe seama altora patimile pe care le are el însusi. La
fel, omul virtuos, pune pe seama altora virtutile pe care le are. Povesteste un
întelept cã pe lângã un om care stãtea pe marginea drumului au trecut alti trei
oameni. Primul a zis în sinea lui: „Acesta-i desfrânat, asteaptã o prostituatã”.
Al doilea a zis: „Acesta-i un hot, asteaptã sã dea lovitura”. Al treilea a zis:
„… Iatã … si aici, la marginea drumului, se poate ruga omul”. Fiecare s-a exprimat
în gând, pe sine. Cel cu dragostea în suflet, nu gândeste rãu.

Nota: A consemnat Pr.Petru Craciun , consilier asistenta sociala

Audiente: A vizitat Caminul pentru copii de la Dolhasca si a oferit daruri de
ziua copilului diferite cãmine de ocrotire a copiilor din judet; vizitat parohii
cu biserici în constructie din Protopopiatul Suceava. 2. A oficiat Sfânta Liturghie
si a tinut cuvânt de învãtãturã la Catedrala Arhiepiscopalã Mãnãstirea „Sfântul
Ioan cel Nou” Suceava; a oficiat slujba de sfintire a temeliei bisericii cu hramul
„Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou” din Parohia Baia 4. 3. Audiente; a vizitat
santierul de constructie al Casei pentru Bãtrâni de la Mãnãstirea „Sihãstria Putnei”
si parohii cu biserici în constructie din Protopopiatul Rãdãuti. 4. Audiente;
a vizitat santierul noului asezãmânt filantropic aflat în constructie la Mãnãstirea
Dragomirna si parohii cu biserici în constructie din Protopopiatul Suceava. 5.
A oficiat slujba de resfintire a bisericii „Nasterea Maicii Domnului” din Parohia
Frumosu, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc; aceeasi zi a sfintit în acelasi
protopopiat, un loc de bisericã la Ciocãnesti. 6. Audiente; primeste la Mãnãstirea
Sucevita pe Altetele Regale, Printul Johan de Hohenzollern din Germania si Printul
Paul de România, însotiti de distinsi oaspeti din anturajul acestora. 7. Audiente;
a vizitat Cãminul pentru Copii de Dolhasca si santierul de constructie al Cãminului
pentru Bãtrâni de la Schitul „Acoperãmântul Maicii Domnului” Grosi din Protopopiatul
Fãlticeni. 8. Audiente; a vizitat obiective silvice si parohii cu biserici aflate
în constructie din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. 9. A slujit împreunã cu
ceilalti ierarhi din Mitropolia Moldovei si Bucovinei la Mãnãstirea Neamt, unde
participat si la lucrãrile Sinodului Mitropolitan. 10. Audiente; a participat
la Adunarea Generalã Consiliului de Administratie al Fundatiei F.A.R.A. România
filiala Suceava. 11. Audiente; a vizitat Cãminul pentru Bãtrâni „Sfântul Andrei”
din Fãlticeni si pe cel ridicat la Schitul „Acoperãmântul Maicii Domnului” Gros
Protopopiatul Fãlticeni. A oficiat slujba de sfintire a bisericii cu hramul Sfânta
Treime” din Parohia Dolhestii Mari II, Protopopiatul Fãlticeni. Audiente; a participat
în Aula Academiei Române, Filiala Iasi, la deschiderea simpozionului international
cu tema „Contacte etnice s interferente culturale la Nordul si Vestul Mãrii Negre
de la colonizarea greacã pânã în zilele noastre”, organizat de Institutul de Istorie
„A. D. Xenopol” Iasi, sub înaltul patronaj al Mitropoliei Moldovei s Bucovinei.
Audiente; a vizitat parohii cu biserici în constructie din Protopopiatul Suceava.
Audiente; a vizitat biserica monument istoric cu hramul „Tãierea Capului Sfântului
Ioan Botezãtorul” de la Arbore si santierul de constructie Casei pentru Bãtrâni
de la Mãnãstirea „Sihãstria Putnei” din Protopopiatul Rãdãuti. Audiente; a primit
un grup de profesori si elevi de la coala nr. 29 din Cernãuti Ucraina; a sfintit
Centrul Social de zi „Sfânta Vineri” de la biserica „Sfânta Vineri” din Protopopiatul
Suceava. Audiente; a vizitat santierul Mãnãstirii Moldovita, obiective silvice
si parohii cu biserici aflate în constructie din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
Audiente; a vizitat Mãnãstirea „Buciumeni” din Fãlticeni; a vizitat Cãminul pentru
Copii din Dolhasca si Cãminul pentru Bãtrâni „Bogdan Întemeietorul” din Bogdãnesti.
A oficiat Sfânta Liturghie si a tinut cuvânt de învãtãturã la Mãnãstirea Dragomirna
din Protopopiatul Suceava; a participat apoi la manifestarea „Sãrbãtoarea Cãlinestilor
sub semnul lui Eminescu”, când a resfintit si biserica cu hramul Sfintii Arhangheli
Mihail si Gavriil” din Parohia Cãlinesti Cuparencu, Protopopiatul Rãdãuti; dupã-
amiazã a sfintit în Parohia „Sfânta Treime” Fântâna Mare, Protopopiatul Fãlticeni,
un monument închinat eroilor. A oficiat Sfânta Liturghie si a tinut cuvânt de
învãtãturã la Schitul „Poiana Arsitei” din comuna Capu-Câmpului, Protopopiatul
Suceava; la ora 14,30 a primit pe domnul Wilfried Gruber ambasadorul Germaniei
la Bucuresti. Audiente; a vizitat santierul de constructie al Casei pentru Bãtrâni
de la Mãnãstirea „Sihãstria Putnei” si parohii cu biserici aflate în constructie
din Protopopiatul Rãdãuti. Audiente; a primit personalitãti din conducerea judetului
Suceava; a vizitat parohii cu biserici aflate în constructie din Protopopiatul
Suceava. Audiente; a oficiat Sfânta Liturghie în Paraclisul Mãnãstirii „Sfântul
Ioan cel Nou” Suceava; a vizitat Mãnãstirea Dragomirna din Protopopiatul Suceava;
împreunã cu un mare sobor de preoti a oficiat slujba Vecerniei la Mãnãstirea „Sfântul
Ioan cel Nou” Suceava. A oficiat împreunã cu înalti ierarhi Sfânta Liturghie la
Mãnãstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava cu prilejul hramului mãnãstirii si a
tinut cuvânt de învãtãturã. Audiente; a vizitat Cãminul pentru Copii de la Dolhasca
si santierul de constructie al Cãminului pentru Bãtrâni de la Schitul „Acoperãmântul
Maicii Domnului” Grosi din Protopopiatul Fãlticeni. A oficiat slujba de sfintire
a bisericii cu hramul Sfintii Voievozi” din localitatea Corni, comuna Liteni,
Protopopiatul Fãlticeni, apoi a oficiat Sfânta Liturghie si a tinut cuvânt de
învãtãturã; a participat la ceremonia publicã judeteanã de înãltare a drapelului
României, cu prilejul Zilei Drapelului National. Audiente; a vizitat santierul
de constructie al Casei pentru Bãtrâni de la Mãnãstirea „Sihãstria Putnei” si
parohii cu biserici aflate în constructie din Protopopiatul Rãdãuti Audiente;
a vizitat parohii cu biserici aflate în constructie din Protopopiatul Suceava.
A oficiat Sfânta Liturghie si a tinut cuvânt de învãtãturã la Parohia „Sfântul
Gheorghe” Laura, comuna Vicovu de Sus, Protopopiatul Rãdãuti; a sãvârsit slujba
de pomenire la împlinirea unui an de la plecarea la Domnul a pr. Ionel Malos.
Audiente; a vizitat Mãnãstirea Dragomirna si alte parohii cu biserici aflate în
constructie din Protopopiatul Suceava. 

Daca putem vorbi de o pregatire aperceptiva ,premergãtoare zilei de 2 iulie la
Mãnãstirea Putna , atunci nu poate fi trecutã cu vederea data de 1 iulie, slujba
la Mãnãstirea Bogdana Rãdãuti. În data de 30 iunie, Biserica noastrã cinsteste
si pomeneste Soborul Sfintilor Apostoli si pe Sfântul Ghelasie de la Râmeti. În
seara zilei de 30 iunie, la Mãnãstirea Bogdana, un sobor de preoti si diaconi,
în frunte cu pãrintele arhimandrit Iustin Dragomir, staretul mãnãstirii, a sãvârsit
slujba Privegherii în biserica recent sfintitã, cu hramul Sf. Ierarh Leontie.

În data de 1 iulie, la ora 9 dimineata, Î.P.S. Pimen a fost întâmpinat la intrarea
în curtea mãnãstirii de un sobor de preoti si diaconi, în frunte cu pãrintele
arhimandrit Melchisedec Velnic, staretul mãnãstirii Putna si exarh al Arhiepiscopiei
Sucevei si Rãdãutilor, de fatã fiind si primarul orasului Rãdãuti, domnul Mihai
Frunzã si o multime de credinciosi. A urmat Sfânta Liturghie, la sfârsitul cãreia
Î.P.S. Pimen a hirotesit întru iconom stavrofor pe P.C. preot Nitã Melinte. La
sfârsit, Î.P.S. Pimen, în cuvântul sãu, a vorbit credinciosilor despre rolul sfintilor
în viata noastrã de zi cu zi, dar mai ales despre Sf. Ierarh Leontie, ocrotitorul
Mãnãstirii Bogdana si patronul orasului Rãdãuti. Pãrintele staret Iustin a multumit
Î.P.S. Pimen pentru bucuria de a-l avea la marea sãrbãtoare a Mãnãstirii Bogdana,
pentru cuvântul frumos de învãtãturã, pentru grija pãrinteascã, dorindu-i în numele
sãu si a vietuitorilor Mãnãstirii Bogdana multã sãnãtate si alese bucurii duhovnicesti.
Apoi Î.P.S. Pimen a miruit credinciosii si a împãrtit anafora. Dupã agapa frãteascã
de la Mãnãstirea Bogdana, Î.PS. Pimen a luat parte la deschiderea oficialã a zilelor
orasului Rãdãuti, unde a tinut un scurt cuvânt de învãtãturã în fata celor prezenti
si a cuvântat la vernisajul expozitiei de picturã, apoi a mers si a vãzut biserica
„Sfintii Apostoli” din oras care se aflã în stadiu de picturã, si care îl are
drept ctitor pe domnul Olãreanu Aurel. Dupã aceastã zi încãrcatã prin evenimentele
ei, Î.P.S. Pimen a poposit la Mãnãstirea Putna, unde în fruntea soborului de preoti
si diaconi a sãvârsit, începând cu ora 18, slujba Privegherii pe un podium frumos
amenajat în curtea mãnãstirii. În cuvântul sãu Î.P.S. Pimen a vorbit despre icoane
si pictura lor; la masa de searã, a discutat cu d-l profesor dr. ªtefan Gorovei
si pictorii Gavriil si Mihail Morosanu probleme legate de pictura bisericii Mãnãstirii
Putna si asezarea în registrul pictural a celor mai importante scene legate de
activitatea si petrecerea Sfântului Stefan cel Mare si Sfânt. În dimineata zilei
de 2 iulie, la ora 9, 30, soborul de preoti si diaconi, în frunte cu pãrintele
staret arhimandritul Melchisedec Velnic a condus pe Î.P.S. Pimen pentru închinare
la mormântul Sfântului, dupã care, pe podiumul din curtea mãnãstirii s-a sãvârsit
Sfânta Liturghie, avându-l ca protos pe pãrintele arhimandrit Ambrozie, staretul
Mãnãstirii Zografu din Muntele Athos, ctitorie a Sfântului Stefan cel Mare. La
momentul potrivit, a fost hirotonit întru diacon monahul Dosoftei, vietuitor al
Mãnãstirii Putna. La sfârsitul Sfintei Liturghii, Î.P.S. Pimen a vorbit miilor
de credinciosi despre credinta cea adevãratã care se aflã în Bisericã, credinta
noastrã de la Sfintii Apostoli, de la Sfintii Pãrinti, credintã pe care a pãstrat-o,
a apãrat-o Stefan cel Mare, „apãrãtor al dreptei credinte”, în vremuri grele.
A apãrat-o cu sabia, cu întelepciune prin ctitorii si fapte bune; Înalt Prea Sfintia
Sa a încheiat prin cuvintele: „Stefan cel Mare a iubit foarte mult
tara, glia strãmoseascã, hotarele tãrii; ne adunã în tot timpul anului, dar mai ales
astãzi la Mãnãstirea Putna. Dupã cum spune marele Eminescu, poetul national, sãrbãtoarea
nationalã ar trebui sã fie 2 iulie, cãci aici este altarul Mãnãstirii Putna, aici
se aflã Ierusalimul românesc, aici ne adunã duhul lui ªtefan pe românii de pretutindeni”.
Din dragoste pentru Stefan cel Mare si Sfânt, pentru Mãnãstirea Putna, au venit
cu credintã astãzi aici românii din
Bucovina, Basarabia si Transnistria, din dragoste de neam, limbã si dreaptã credintã, asa
cum spunea marele poet preot basarabean Alexei Mateevici „Limba noastrã-i o comoarã”.
În continuare, corala preotilor din Protoieria Rãdãuti, „Fiii Bucovinei”, a prezentat
un concert de cântece patriotice care au fãcut toatã suflarea prezentã sã tresalte
si sã trãiascã româneste. Apoi grupul de mãicute de la Mãnãstirea „Sfânta Marta
si Maria” din Basarabia a cântat cântece patriotice si religioase. Cei care au
scos lacrimi, cei care au produs o trezvie româneascã, au fost fratii nostri români
din Transnistria care prin poezie, balade, cântece patriotice au dat valoare crestineascã
si româneascã sãrbãtorii de la Putna. Tot ei sunt cei care ne-au adus aminte de
greutãtile pe care le îndurã românii de peste Nistru, cu câtã jertfã rezistã si
pãstreazã credinta si limba si tot ceea ce este românesc. Cel care a încheiat
sirul cuvântãrilor a fost pãrintele staret arhimandritul Melchisedec Velnic care,
plin de emotii, a anuntat anul ªtefan cel Mare 501. Sfintia Sa multumit bunului
Dumnezeu si Sf. ªtefan cel Mare pentru aceastã zi plinã de încãrcãturã si trãire
duhovniceascã si româneascã, a multumit Î.P.S. Pimen pentru bucuria de a fi si
în acest an la sãrbãtoarea Marelui ªtefan, a multumit soborului de preoti, nominalizând
si multumind în mod special pãrintelui Ambrozie, staretul Mãnãstirii Zografu,
prietenul Mãnãstirii Putna, pãrintelui protoiereu de Storojinet, Vasile Covalciuc,
preotului Vasile Paulenco, parohul Parohiei Crasna, pãrintelui Andrei si grupului
de mãicute din Basarabia, delegatiei din Bucovina, Basarabia si Transnistria si,
nu în ultimul rând, miilor de credinciosi care au luat parte la sãrbãtoarea de
la Mãnãstirea Putna si tuturor care sustin si ajutã aceastã mãnãstire. A urmat
agapa crestinã, unde corala preotilor „Fiii Bucovinei” a sustinut un nou recital
românesc spre bucuria si multumirea tuturor.

Unde se cuprinde învãtãtura credintei crestine? Invãtãtura credintei crestine
se cuprinde pe scurt, dar cu cuvinte lãmurite, în Simbolul credintei, care a fost
alcãtuit de Sfintii Pãrinti în întâiul Sinod ecumenic de la Niceea si în al doilea
Sinod ecumenic de la Constantinopol. Ce este Simbolul credintei? Simbolul credintei
sau Crezul (Credeul) este o scurtã si limpede mãrturisire a învãtãturii de credintã
crestinã. El are 12 articole si anume: 1. „Cred într-Unul Dumnezeu, Tatãl Atottiitorul,
Fãcãtorul cerului si al pãmîntului, vãzutelor tuturor si nevãzutelor. 2. Si într-unul
Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nãscut, Care din Tatãl S-a nãscut
mai înainte de toti vecii; luminã din luminã, Dumnezeu adevãrat din Dumnezeu adevãrat,
nãscut, nu fãcut, Cel de o fiintã cu Tatãl, prin Care toate s-au fãcut; 3. Care
pentru noi oamenii si pentru a noastrã mântuire S-a pogorât din ceruri si S-a
întrupat de la Duhul Sfânt si din Maria Fecioara si S-a fãcut om. 4. Si S-a rãstignit
pentru noi în zilele lui Pilat din Pont si a pãtimit si S-a îngropat; 5. Si a
înviat a treia zi, dupã Scripturi; 6. Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta
Tatãlui; 7. Si iarãsi va sã vie cu mãrire sã judece viii si mortii, a Cãrui împãrãtie
nu va avea sfrsit. 8. Si întru Duhul Sfânt, Domnul de viatã fãcãtorul, Care din
Tatãl purcede; Cela ce împreunã cu Tatãl si cu Fiul este închinat si mãrit, Care
a grãit prin prooroci. 9. Si într-una, sfântã, soborniceascã si apostoleascã Bisericã.
10. Mãrturisesc un botez spre iertarea pãcatelor. 11. Astept învierea mortilor.
12. Si viata veacului ce va sã fie. Amin”.Care este articolul I din Simbolul credintei
si ce invatatura cuprinde?Articolul intai din Simbolul credintei este: “Cred într-Unul
Dumnezeu, Tatãl Atottiitorul, Fãcãtorul cerului si al pãmântului, vãzutelor tuturor
si nevãzutelor”. El cuprinde învãtãtura crestinã despre Dumnezeu cel Unul în fiintã
si întreit în persoane si despre întâia persoanã a Sfintei Treimi – Dumnezeu -Tatãl.
Biserica învatã cã este un singur Dumnezeu, adicã o singurã fiintã dumnezeiascã,
dar în fiinta dumnezeiascã una trebuie sã deosebim trei fete sau persoane, fãrã
sã le despãrtim si fãrã sã le amestecãm: Tatãl, Fiul si Duhul Sfânt. Cele trei
persoane ale Dumnezeirii sunt deopotrivã, nici una nu este mai veche, mai mare
ori mai desãvârsitã decât alta. Tatãl este Dumnezeu adevãrat, Fiul este Dumnezeu
adevãrat si Duhul Sfânt este Dumnezeu adevãrat, dar nu sunt trei dumnezei, ci
un singur Dumnezeu adevãrat. Cele trei persoane dumnezeiesti la un loc se numesc
Prea Sfânta Treime. Dumnezeu asa este: Unul în fiintã si întreit în persoane,
adicã în Prea Sfânta Treime: Tatãl, Fiul si Duhul Sfânt. Tatãl este nenãscut,
Fiul este nãscut din Tatãl si Duhul Sfânt purcede din Tatãl. Taina Prea Sfintei
Treimi este negrãit de mare; nu se poate întelege cu mintea, ci o primim numai
prin credintã. Dumnezeu-Tatãl se numeste Atottiitorul, pentru cã toate câte sunt,
adicã toate fãpturile sunt tinute sau pãstrate dupã planul Sãu, dupã voia si puterea
Sa, El îngrijindu-se de toate dupã întelepciunea Sa cea prea înaltã. Aceastã neîntreruptã
grijã pãrinteascã a lui Dumnezeu fatã de lume se numeste providentã sau pronie
dumnezeiascã. Articolul I din Simbolul credintei cuprinde mai departe învãtãtura
despre facerea lumii. Creatorul lumii este Dumnezeu, „Fãcãtorul cerului si al
pãmântului, vãzutelor tuturor si nevãzutelor”.

Unde i-a asezat Dumnezeu pe cei dintâi oameni si cum trãiau ei acolo? Pe cei
dintâi oameni – perechea Adam si Eva – i-a asezat Dumnezeu în raiul pãmântesc,
adicã într-o mare si frumoasã grãdinã în care ei munceau cu plãcere, povãtuiti
de Dumnezeu. Acolo, ei duceau o viatã fericitã, în iubire fatã de Pãrintele ceresc
si împãrtãsindu-se de harul Lui. Mintea primilor oameni era luminatã si fãrã greseli,
inima sau simtirea era curatã si fãrã pofte rele, vointa era dreaptã si înclinatã
numai spre bine, trupul era sãnãtos si fãrã nici o suferintã. Pentru ca sã întãreascã
prin lucrare puterile sufletesti ale primilor oameni si sã le încerce ascultarea,
Dumnezeu ªi-a arãtat vointa Sa cãtre ei, dându-le o poruncã limpede, anume sã
nu mãnânce din pomul cunostintei binelui si rãului. Cãci, dacã vor mânca din acel
pom, vor cãdea în moarte ( Facere 2, 16- 17). Astfel, Dumnezeu dã porunca aceasta
nu pentru a-l slãbi si coborî pe om, ci pentru a-l întãri si înãlta. Dumnezeu
dã aceastã poruncã pentru ca omul sã-si poatã arãta prin fapte dragostea fatã
de Fãcãtorul sãu si sã se statorniceascã în bine. Fericirea celor dintâi oameni
în rai a tinut atâta timp cât a tinut nevinovãtia lor, adicã atâta cât au stat
în ascultare si dragoste deplinã fatã de Dumnezeu, pãzind porunca Lui. Cum au
cãzut în pãcat primii oameni si care este pãcatul lor? Primii oameni au cãzut
în pãcat asa; Diavolul pizmuia pe oamenii din rai, pentru fericirea lor, si voia
cu orice pret sã-i facã s-o piardã. De aceea, prin viclenie, el se apropie de
ei si, înselându-i, îi face sã creadã cã, dacã vor mânca din pomul cel oprit,
adicã al cunostintei binelui si rãului, se vor face întocmai ca Dumnezeu. Astfel,
trufindu-se si ei, se lasã amãgiti si, cãlcând voia lui Dumnezeu, au cãzut în
pãcat. Asa s-a ivit rãul în lumea oamenilor, dupã ce mai întâi se ivise în lumea
îngerilor. Pãcatul primilor oameni este foarte mare, pentru cã prin el s-a cãlcat
singura poruncã pe care le-a dat-o Dumnezeu, adicã s-a cãlcat toatã voia lui Dumnezeu
arãtatã lor. Pãcatul este neascultare si nerecunostintã, dar mai ales mândrie,
adicã dorinta de a fi ca Dumnezeu, dar fãrã ajutorul lui Dumnezeu si chiar împotriva
Lui; pãcatul este schimbarea iubirii de Dumnezeu cu iubirea fatã de fãpturã, adicã
desprinderea de Dumnezeu si alipirea de fãpturã. De aceea si urmãrile pãcatului
au fost grele: ruperea legãturii de har cu Dumnezeu, îndepãrtarea si înstrãinarea
de Dumnezeu, alungarea din rai, întunecarea chipului lui Dumnezeu din om, adicã
întunecarea mintii, stricarea inimii si slãbirea vointei, viatã cu muncã grea,
dureri si necazuri de tot felul. Vina pãcatului si urmãrile lui au trecut de la
Adam si Eva la toti urmasii lor firesti, cãci toti se nasc cu pãcat. Acest pãcat
cu care ne nastem toti se numeste pãcat strãmosesc, pentru cã a fost sãvârsit
de strãmosii neamului omenesc. A pãrãsit Dumnezeu pe oameni dupã cãderea lor?
Dumnezeu n-a pãrãsit pe oameni nici dupã cãderea lor, cãci Dumnezeu a fãcut lumea
din bunãtate si, fiind Atotbun, n-a lãsat pradã pierzãrii pe om, care este fãptura
Lui cea mai aleasã. Chiar la scoaterea strãmosilor nostri din rai, Dumnezeu a
fãgãduit un Mântuitor (Facere 3, 15), care sã zdrobeascã puterea rãului si sã
împace pe oameni cu Dumnezeu. Mântuitorul este Domnul nostru Iisus Hristos. De
la cãderea omului pânã la venirea Mântuitorului a lãsat Dumnezeu sã treacã multã
vreme, mii de ani, în care oamenii sã cunoascã amãrãciunea pãcatului si starea
rea în care au ajuns si sã se convingã cã nu se pot mântui numai cu puterile lor
proprii, ci cu ajutor de sus. Dar si în aceastã vreme Dumnezeu S-a îngrijit de
oameni, i-a cãlãuzit si i-a pregãtit pentru primirea Mântuitorului, prin îndrumãri
si pedepse, prin Lege si prin proorocii, ca sã-L poatã recunoaste atunci când
va veni. Catehismul crestinului dreptcredincios (tipãrit cu osârdirea si binecuvântarea
Înalt Prea Sfintitului Mitropolit Iustin al Moldovei si Sucevei), Iasi, 1957,
p.5. (fragmente)      

5 Responses to “UN NOU PROIECT ALTERMEDIA: “CREATIONISM-STIINTIFIC.RO””

1. LeChuck Says:
   
   July 21st, 2005 at 10:29 am

   O idee f buna. Cred ca printre putinele lucruri unde eu personal sunt de acord
   cu religia crestina este aceasta teorie cat se poate de reala. Dovezile stiintifice
   ale adeptilor acestei teorii sunt f clare si de bun simt. Dar spre deosebire de
   evolutionism care poate fi studiat separat pe discipline, teoria creationista
   necesita o abordare interdisciplinara atat umanista cat si realista fiind o teorie
   mult mai complexa.

   Marea problema a teoriei creationiste este problema de imagine. Si anume ca savantii
   implicati sunt vazuti ca reprezentati ai bisericii crestine si ca oameni religiosi.
   Astfel tot ce emit ei devin pentru oamenii obisnuiti “teorii religioase” si nu
   teorii stiintifice, ceeace sunt in realitate. Practic atitudinea de sute de ani
   a bisericii impotriva stiintei, intrata in memoria colectiva, este una din marile
   cauze pentru care aceasta teorie nu isi ocupa locul cuvenit in stiinta si nu poate
   inca sa trimita darwinismul acolo unde e locul, la lada de gunoi a stiintei ateiste.

2. negel Says:
   
   July 21st, 2005 at 2:05 pm

   Este o deosebire intre vechiul mod de abordare a creationismului ,care folosea
   numai argumente din Sfanta Scriptura, si creationismul stiitific care adreseaza
   o intrebare de bun simt: Este universul opera unui ” designer” pe baza unui ”
   design” sau este rezultatul intamplarii, evolutiei? La aceasta intebare atat evolutionistii
   cat si cretionistii-stiintifici trebuie sa raspunda folosind numai argumente stiintifice.

3. arbore Says:
   
   July 21st, 2005 at 5:36 pm

   Felicitari pentru asemenea initiativa! Im”Stiinta fara Constiinta este ruina
   sufletului” a afirmat un intelept. Dovezile acestei ruine se ivesc macar daca
   ne amintim de infioratoarele arme (bombele de tot soiul , de la cea atomica pina
   la cea cu neutroni sau ,mai nou ,armele psihice).
   
   ALBERT EINSTEIN a spus ca religia si spiritualitatea fara stiinta sunt schiloade
   si neconvingatoare iar stiiinta fara religie si spiritualitate este oarba. Cit
   de oarba, vedem astazi privind coflictele care nu mai contenesc. Stiu si sunt
   ferm convins ca stiinta si religia sunt complementare si ca nu se exclud.
   
   Ele reflecta Creatia si pe Creator, indiferent de numele pe care i L-a dat omenirea
   in timp. Aceste discutii ar putea avea un rol imens in schimbarea in bine a constiintei
   oamenilor, in trezirea responsabilitatii fiecaruia. Poate ca e timpul ca religia
   si stiinta sa fie privite in toata frumusetea lor, fara egoisme si prejudecati,
   fara aroganta savatului “stie-tot” (si care de fapt nu stie nimica) si fara mindria
   si dogmatismul preotului “salvator-de-suflete “(si care de fapt nu se poate “salva”
   nici macar pe el insusi).
   
   Doamne ajuta!

4. berceanu Says:
   
   July 22nd, 2005 at 2:07 am

   Imi pare rau sa o spun, dar nu pot fi de aceiasi parere cu dumneavoastra. In
   primul rand, sunt un ateu convins – nu este rostul
   
   sa explic aici de ce (daca doriti, pot sa o fac pe larg). Va apreciez demersul
   - critica societatii contemporane si a “noii ordini mondiale” – dar pana la un
   anumit punct: misticismul crestin. Stiu ca o sa va supere acest comentariu, dar
   daca doriti intr-adevar sa promovati dialogul, v-as ruga sa il publicati.

   Una dintre prejudecatile la moda dupa 1989, a fost aceea ca “ateu = comunist”.
   Nimic mai fals si inca din 2 motive! Primo: Cei mai multi atei NU sunt comunisti.
   Secundo: Comunistii nu erau “atei” 100% (ei respingeau credintele religioase de
   pe pozitiile propriei lor religii: secta marxist-leninismului…). Cu regret, dar
   nu cu uimire, vad ca si “piratii fantoma” fac asemenea confuzii.

   Despre subiectul acestui articol: Voi urmari noul sait, pentru ca imi place sa
   studiez cat mai multe opinii pentru a-mi forma o parere cat mai obiectiva (auditur
   et altera pars).

   Insa, principial, sunt impotriva ideii de “creationism stiintific” – termen pe
   care il consider contradictoriu din insasi definitia pe care i-o dati: “Creationismul
   stiintific este o teorie stiintifica ce studiaza aparitia vietii din perspectiva
   crestina, inspirata de Sfanta Scriptura si de scrierile Sfintilor Parinti ai Bisericii”.
   Altfel spus, este vorba despre o “stiinta” creata in scopul justificarii unei
   dogme prestabilite. (La fel cum era “socialismul stiitific” sau, ca sa va gadil
   putin orgoliul, “ateismul stiintific”!)

   Eu prefer sa traiesc cu impresia, pe care dumneavoastra o considerati gresita,
   ca “stiinta si religia sunt incompatibile” si asta dintr-u motiv extrem de simplu:
   paradigma oricarei religii este “crede si nu cerceta”, in timp ce paradigma stiintei
   este “nu crede sau cerceteaza (pentru a crede)” (exact negatia primei afirmatii).

   Sigur, teoria evolutionista asa cum a fost prezentata de Darwin are numeroase
   lacune (au trecut peste 100 de ani de la elaborarea ei, iar dezvoltarea stiintelor
   biologiei a fost extraordinara de atunci: Sa nu uitam ca Darwin nu stia nimic
   despre ADN, care a fost descoperit abia la mijlocul secolului trecut!). Insa,
   in principiu, este cea mai buna teorie stiintifica pe care o avem la momentul
   de fata. Daca preferati sa credeti ca Universul a fost facut in 6 zile, dupa cum
   scrie in Biblie – e dreptul dumneavoastra! Eu nu pot sa cred in asa ceva!

   De asemenea, nimeni nu zice ca evolutionismul ar fi “ultima cunoastere”; s-ar
   putea sa fie o teorie gresita, cine stie… In stiinta (de ex. in fizica) de multe
   ori au aparut modele care au fost mai apoi abandonate (sau oricum li s-a restrans
   aria de aplicabilitate). Fizica Newtoniana, de ex., se aplica bine modelelor macro
   la viteze mici. Pentru viteze mari si/sau in conditii de gravitate puternica,
   modelul cel mai bun este cel al relativitatii. Pentru nivelul atomic, modelul
   cel mai bun e cel al mecanicii cuantice. Sa nu credeti cumva ca in matematica
   (”care pentru necunoscatori, este desprinsa complet din empiric: idee complet
   gresita”) – domeniul meu de studiu dealtfel – nu au avut loc fenomene asemanatoare…
   Acesta este riscul oricarei stiinte: sa fie contrazisa de fapte! Si daca stiinta
   nu vrea sa se pietrifice in credinta oarba va ceda faptelor.

   Imi puteti replica astfel: “creationistii stiintifici aduc fapte care contrazic
   evolutionismul”. Foarte bine, sa o faca! Ceea ce vreau eu sa subliniez este diferenta
   esentiala dintre atitudinea “stiintifica” si cea “religioasa”… Iar atitudinea
   “creationismului” fie el si autonumit “stiintific” care pleaca din start de la
   o dogma data nu este o atitudine stiintifica!

   In ceea ce priveste situatia din Romania: Este nedrept sa spuneti ca “evolutionismul”
   e prezentat la scoala ca “adevar absolut”. Dimpotriva! Exista numeroase ore de
   religie in scoli (fapt cu care nu sunt deloc de acord!) de la gradinita pana in
   clasa a 12-a; si inca de pe cand eram eu elev de liceu (acum 10 ani aproape),
   la ora de biologie ni se prezentau toate modelele: si cel evolutionist, si cel
   creationist religios, si cel “creationist stiintific”, generatia spontanee etc.
   Acum sunt convins ca nici nu se mai aminteste de Darwin! Cat despre SUA: cu “neoconii”
   evanghelisti la putere au reinceput “procesele maimutelor”!
   
   Mai degraba, eu cred ca evolutionismul este cel in pericol…

   Eu consider regretabila politizarea stiintei, in orice fel. Din pacate, de asa
   ceva nu putem sa ne ferim, dupa cum istoria a dovedit-o din plin.
   
   Mult timp a fost ingradita sau chiar interzisa; iar in epoca moderna si contemporana,
   adesea a fost supusa unor interese mercantile sau razboinice. Multi au supus-o
   unor dogme ideologice… (ma refer mai ales la stiintele “umaniste” dar sa nu credeti
   ca fizica si matematica de ex. nu au suferit de un tratament asemanator ). Stiinta
   nu este un scop in sine, ci doar un mijloc… Ea nu poate fi condamnata pentru modul
   cum o folosesc oamenii – ea poate fi folosita pentru a-i ridica pe oameni sau
   pentru a-i inrobi si nimici. Dar chiar daca realizarile stiintifice pot fi folosite
   in scopuri rele – este cu totul nedrept sa condamnam stiinta ca atare sau pe oamenii
   de stiinta… : vinovati sunt cei care iau deciziile; aici este “buba”. Si sa nu
   uitam ca in ciuda tuturor relelor, stiinta a facut totusi foarte mult bine oamenilor…
   fara stiinta, de ex., nu ar fi existat internetul…

5. altermedia_ro Says:
   
   July 22nd, 2005 at 11:30 am

   Nu-i nici o problema ca sunteti ateu, religiozitatea nu reprezinta o conditie
   pentru a citi Altermedia.

   Nu ne supara ceea ce ati spus si n-aveam nici un motiv sa nu facem public comentariul
   dvs. Toate opiniile exprimate decent au loc aici.

   Asa dupa cum am explicat si in politica noastra editoriala, nu exista si nu suntem
   interesati sa existe o pozitie comuna si unitara a membrilor colectivului in legatura
   cu o chestiune sau alta. DAR, nu putem nega ca majoritatea noastra suntem apropiati
   de religie si Biserica, si ca atare punctele de vedere exprimate pot avea o asemenea
   inclinatie.

   O singura observatie la ce ati spus: afirmatia ca sintagma “crede si nu cerceta”
   ar apartine Bisericii este fara acoperire. Aceasta expresie nu apare nicaieri
   in textele Sfintei Scripturi sau in textele bisericesti de baza.

   Chiar Hristos ii da dovada invierii Sale lui Toma: “Apoi a zis lui Toma: Adu
   degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea
   şi nu fi necredincios ci credincios”, si apoi ii spune: “Pentru că M-ai văzut
   ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!” (Ioan, 20).

   Ba mai mult, Hristos ne indeamna sa cautam si sa cerem, dar nu lucruri desarte
   ci cele esentiale:
   
   “Şi Eu zic vouă: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se
   va deschide.” (Luca 11:9)

   Iar esenta cautarii si cunoasterii este gasirea adevarului:
   
   “Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)

   Si stiinta AR TREBUI sa caute tot adevarul, cel care elibereaza!…